De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre pluteşte cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche înainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pasări, pierzându-se în apus.
Titlul „De cate ori, iubito . " este reluat in incipitul poeziei pentru a accentua suferinta provocata de rememorarea clipelor de fericire pierdute. Vocativul „iubito" nu reda doar raportul relatiei dintre cei doi, ci sugereaza si sentimentul de melancolie al eului liric, punctele de suspensie prelungind parca, intr-un timp nedefinit, acest sentiment.De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheata mi-apare inainte: Pe bolta alburie o stea nu se arata, Departe doara luna cea galbena - o pata; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasare pluteste cu aripi ostenite, Pe c nd a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
De câte ori, iubito De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre pluteşte cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri răpezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei păreche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
a aparut la 1 septembrie 1879, in "convorbiri literare", poezia e o scurta meditatie elegiaca pe tema pierderii iubirii,echivalata cu amenintarea neiertatoare a mortii, care confera trecutei povesti de dragoste o dimensiune tragica:"de cate ori, iubito, ne noi mi-aduc aminte, oceanul cel de gheata mi-apoi inainte pe bolta alburie o stea nu se …Poezii Romanesti Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre pluteşte cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,QhMN94s.
