Pui de compunere 2 - Ți-e frică de tren. Ai impresia că merge mult prea repede și că oricând poate să deraieze de pe șine, de aceea nu ai călătorit până acum cu acest mijloc de transport. Te duci într-o excursie și singura modalitate prin care poți ajunge este să iei trenul împreună cu ai tăi colegi.

A. Redactează o scurtă naraţiune de 80-150 de cuvinte (10-15 rânduri), în care să prezinţi o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei excursii la un obiectiv istoric. În compunerea ta, trebuie: compunere--Întâmplare petrecută în timpul unui joc. O intamplare reala sau imaginara petrecuta in timpul unui concurs

Compunere: Vacanta de iarna. scris de Moraru L. Tudor-George. 1. Adaugă un comentariu. E vacanţa de iarnă, iar eu mi-am propus să plec într-o călătorie la munte. Drumul a fost plăcut doar că, prin unele locuri ploaia şi ceaţa îmi aminteau de toamnă şi mă duceau cu gândul că iarna nu vrea să vină şi pe la noi. Pe măsură ce

Dacă ai primit tema de a scrie o compunere despre o întâmplare hazlie, materialul pe care ți-l pun la dispoziție profesorii noștri de limba și literatura română îți va fi de mare ajutor. Pe lângă faptul că vei vedea care este structura pe care trebuie să o aibă o compunere, îți va fi și mult mai ușor să rememorezi una din întâmplările amuzante petrecute la școală sau într-o zi la joacă.
10 sfaturi pentru vacanta! eva sfaturi care sa te ajute inainte si in timpul vacantei. 1. Mai multa miscare inseamna un tonus mai bun! Incearca sa iti pui la punct un program zilnic de antrenamente fizice. Nici macar nu trebuie sa fie ceva iesit din comun pentru a te simti bine si in plina forma. Un tonus mai bun iti poate f. GpHcq.
  • v16km058bm.pages.dev/457
  • v16km058bm.pages.dev/633
  • v16km058bm.pages.dev/95
  • v16km058bm.pages.dev/746
  • v16km058bm.pages.dev/206
  • v16km058bm.pages.dev/24
  • v16km058bm.pages.dev/698
  • v16km058bm.pages.dev/490
  • v16km058bm.pages.dev/870
  • v16km058bm.pages.dev/452
  • v16km058bm.pages.dev/869
  • v16km058bm.pages.dev/86
  • v16km058bm.pages.dev/951
  • v16km058bm.pages.dev/125
  • v16km058bm.pages.dev/533
  • compunere o intamplare intr o excursie