Am primit tot mai multe solicitări din partea cititorilor în legătură cu posibilele subiecte pentru admiterea de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi cu modalităţile de pregătire pentru o admitere de succes. subiecte posibile pentru admiterea la Jurnalism! Sunt doar modele de subiecte. Cert este că nu-ţi va dăuna dacă le rezolvi. Mult succes şi o admitere strălucită!
După acreditare, în 2003, ca facultate independentă, misiunea şi obiectivele strategice ale Facultăţii de Jurnalism s-au adaptat cerinţelor unei pregătiri de profil jurnalistic modern, conform schimbărilor înregistrate în presa românească, de după 1990. Facultatea de Jurnalism este recunoscută la nivel național drept un spaţiu al formării profesionale pentru viitorii jurnaliști și comunicatori, la cele mai înalte standarde.Numai pentru persoanele care solicită scutirea de taxă la înscriere la concursul de admitere, se va prezenta scanat unul din următoarele documente: 1. copie de pe certificatele de deces ale părinţilor (în cazul celor orfani de ambii părinţi); 2. adeverinţă de la casa de copii (în cazul celor aflaţi în această situaţie);
Subiectele la Publicitate de la admiterea din iulie 2015 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării ; Subiectele la Comunicare și relații publice de la admiterea din septembrie 2015 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării
31 August 2020 - ADMITERE, exclusiv ONLINE, la Academia de Studii Economice din Bucuresti, septembrie 2020. ASE organizeaza, la inceputul lunii septembrie, concurs de admitere la programele de studii universitare de LICENTA, MASTERAT, DOCTORAT. Pentru informatii complete privind oferta si concursul A trecut şi examenul de admitere la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti, sesiunea iulie 2011. Din câte am înţeles mâine se afişează şi rezultatele. Chiar sunt curios ce note vor fi, care va fi cea mai mare medie, câţi candidaţi admişi acum vor ajunge peste ani profesionişti în domeniu?! Înainte de toate acestea vă prezentăm subiectele şi Subiecte; Rezultate; Admitere liceu; Admitere facultate; Bacalaureat fara secrete stiri, subiecte, rezultate …totul despre examenul de bacalaureat. Universitatea din Bucuresti: Admitere online la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Adaugat in June 6, 2020 . 5 (1) foto: unibuc.ro. La Facultatea de Jurnalism și 0ivu.